Recenzie de reminiscență

În calitate de co-creator al emisiunii TV Westworld , Lisa Joy este bine versat în crearea unor științe științifico-fantastice frumoase, întortocheate și cu un concept înalt. Reminiscenţă are multe din aceleași calități ca acea emisiune, atât bune, cât și rele. Are momente de strălucire creativă și la fel de multe de povestiri frustrant de libere.

Ca Westworld , Reminiscenţă are un cadru frumos gândit. Povestea are loc la un moment dat în viitor, la Miami. Schimbările climatice au pus orașul în mare măsură sub apă și au făcut ca temperaturile din timpul zilei să crească atât de ridicate încât oamenii își trăiesc viața noaptea. Este o idee foarte inteligentă pentru un film noir. Toată lumea trăiește în umbră, iar orașul se prăbușește cu talent. Scena este pregătită pentru păcat. În această lume trăiește Nick ( Hugh Jackman ). Nick conduce un serviciu care le permite oamenilor să retrăiască amintiri fericite, din vremuri înainte ca lumea să fie îngrozitoare. Clienții săi sunt sedați, zac într-o baie tehnică, iar Nick le șoptește blând în timp ce urmărește o imagine a amintirilor lor pe un proiector mare și elegant. Dacă vă amintiți, Nick îl poate accesa. Îl ajută un vechi prieten calduros, Watts ( Dragă Newton ).

Într-o noapte, în plimbări Mae ( Rebecca Ferguson ), o cântăreață de lounge, toată rochia Jessica Rabbit și fără poveste de fundal. Nick se îndrăgostește de ea; ea dispare; Nick se hotărăște să afle ce sa întâmplat cu ea, având doar câteva amintiri drept indicii. Este o complot veche și veche – vânătoarea de doamnă a bărbatului grizzliu cu secrete – și adăugarea trucului de memorie nu este destul de suficient pentru a-l face să se simtă proaspăt. Are nevoie de mai multe răsturnări de situație pe drumul către soluție sau ca ideea de memorie să fie extrasă în continuare (devine efectiv o tehnică de interogare prin scurtătură). Un mister se face mai bine cu câteva heringi roșii care să ne arunce. Bucuria ne oferă doar indicii despre soluție, așa că devine prea ușor să le punem laolaltă înainte ca ea să fie gata să dezvăluie totul.

Ar fi putut funcționa mai bine dacă s-ar fi luat un pic mai puțin în serios. O mare parte din dialog este sever suprafiertă, dar nu este niciodată clar dacă Joy știe. Filmul se deschide cu replicile: „Trecutul poate bântui un bărbat, asta se spune. Trecutul este o serie de momente, fiecare dintre ele perfecte. O mărgele pe colierul timpului.” Acum, puteți scăpa de asta dacă este prezentat cu un indiciu de ochi, o sugestie că vă distrați cu genul, dar Joy îl joacă cu seriozitate. În acest context, sună doar ca scris cu urechi de tablă.

Sunt multe care sunt bune aici. Este excepțional de bine turnat. Puțini pot juca o furie eroică ca Jackman, iar Ferguson are o carismă atât de serioasă încât îi dă lui Mae, mai mult un concept decât un personaj, greutatea necesară. Lumea simte că are multe povești care doresc să fie descoperite. Există atât de mult potențial, dar nu se întâlnește. Puțină mai multă atenție la complot peste clopotele și fluierele SF și asta ar fi putut fi ceva de reținut.